Schimbări radicale în asigurări: pică interdicția legată de bulina roșie, sute de mii de români, vizați direct
Apar modificări legislative de substanță în domeniul asigurărilor din țara noastră, pe fondul unui proiect de lege care urmează să fie votat în Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Conform noilor prevederi ce urmează să intre în vigoare după ce deputații le vor da undă verde, iar proiectul va fi promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial al României, proprietarii de locuințe din țara noastră vor trebui să respecte noi reguli legate de asigurarea caselor lor.
Concret, noul proiect prevede, printre altele, o serie de modificări de costuri. Spre exemplu, prima pentru asigurarea locuințelor situate în imobile cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră sau cărămidă arsă se va majora de la 20 de euro (adică cca. 100 de lei), nivelul actual, la suma de 130 de lei.
Românii care locuiesc în blocuri cu bulină roșie, salvați de noua lege a asigurărilor
Pe de altă parte, o altă modificare importantă face referire la faptul că sumele asigurate, dar și prima de asigurare ce trebuie plătită pentru încheierea unei polițe PAD nu vor mai fi exprimate în moneda unică europeană (adică euro), așa cum se întâmplă în acest moment, ci se va aplica moneda noastră națională, leul.
De departe, cele mai importante schimbări vin în beneficiul românilor ce trăiesc în blocuri încadrate ca fiind cu risc seismic.
Proiectul de lege despre care am vorbit anterior are o serie de reglementări și pentru aceste cazuri, iar propunerea este ca acești români să poată încheia polițe de asigurare facultative chiar și pentru mai mulți ani de zile. „Apoi, pentru clădirile încadrate în clasa I de risc seismic, propunerea legislativă prevede că va putea fi încheiată o asigurare facultativă. În mod obișnuit, asigurarea facultativă se poate încheia acum numai dacă există deja o asigurare obligatorie, însă clădirile cu risc seismic mare nu pot fi acoperite de polița PAD înainte de a fi consolidate”, explică avocatnet.ro.